În ultimii doi – trei ani, anumite școli de gândire și think-tank-uri și-au propus să aprofundeze cercetarea către posibile scenarii de reașezare a societăților și națiunilor.
Tehno-feudalismul este un concept teoretic introdus în principal de economistul și fostul politician grec Yanis Varoufakis, în special în lucrarea sa “Capitalism Has Mutated Into Something Worse” și în cartea “Technofeudalism: What Killed Capitalism” (2023).
Termenul descrie o transformare a capitalismului tradițional într-un sistem economic și social în care marile companii tehnologice (Big Tech) și platformele digitale preiau un rol dominant, similar cu cel al feudalilor din Evul Mediu, dar adaptat la contextul digital și tehnologic modern.
Iată o analiză detaliată a conceptului, bazată pe definiție, caracteristici, și strategii de dezvoltare și implementare:
Tehno-feudalismul, ca definire, descrie un sistem economic și social în care puterea economică și politică este concentrată în mâinile unui număr mic de giganți tehnologici (cum ar fi Amazon, Google, Apple, Meta, etc.), care controlează platformele digitale și fluxurile de date. Spre deosebire de capitalismul clasic, bazat pe piețe competitive și profituri obținute prin producție, tehno-feudalismul se bazează pe extragerea de rente (venituri obținute fără producție directă) și pe controlul asupra infrastructurilor digitale. În acest sistem, utilizatorii devin „vasali” care contribuie cu date și muncă neremunerată, în timp ce platformele extrag valoare din aceste contribuții, consolidând puterea economică și influența politică a „lorzilor digitali”.
Acest sistem societal, tehno-feudalismul, ar putea avea următoarele caracteristici principale descrise de unele funcționalități palpabile și identificate în societatea actuală:
1. Dominanța platformelor digitale: Marile companii tehnologice controlează „feude digitale” (platforme precum Amazon Marketplace, App Store, Google Search, rețele sociale etc.), care funcționează ca piețe private, nu ca piețe libere. Aceste platforme stabilesc reguli proprii, percep taxe (rente) și controlează accesul la utilizatori și piețe.
2. Extragerea rentelor în locul profitului: În capitalism, profitul este generat prin producție și concurență. În tehno-feudalism, companiile tehnologice obțin rente prin monopolizarea accesului la date, algoritmi și infrastructură digitală.
Avem și câteva exemple: comisioanele percepute de Amazon de la vânzători, taxele Apple pentru aplicații în App Store sau veniturile din publicitate ale Google și Meta.
3. Muncă neremunerată a utilizatorilor: Utilizatorii contribuie la valoarea platformelor prin generarea de date (ex. postări, căutări, achiziții), dar nu sunt remunerați pentru această muncă. Această dinamică seamănă cu relația feudală dintre iobagi și seniori, unde iobagii muncesc pământul fără a deține controlul asupra resurselor.
4. Concentrarea puterii economice și politice: Giganții tehnologici au o influență enormă asupra guvernelor, reglementărilor și societății, datorită controlului asupra datelor și infrastructurilor critice. Aceștia pot modela comportamentul utilizatorilor prin algoritmi, influențând decizii economice, politice și sociale.
5. Eroziunea piețelor competitive: Platformele digitale creează monopoluri sau oligopoluri, reducând concurența. De exemplu, Google domină căutările online, iar Amazon controlează comerțul electronic. Efectul de rețea (network effect) consolidează poziția dominantă a acestor platforme, făcând dificilă apariția concurenților.
6. Dependența utilizatorilor și a companiilor mici: Utilizatorii și afacerile mici devin dependente de platformele digitale pentru acces la clienți, servicii sau informații, creând o relație asimetrică de putere.
7. Supraveghere și control: Tehno-feudalismul implică o supraveghere constantă a utilizatorilor prin colectarea datelor personale, care sunt apoi monetizate sau folosite pentru a manipula comportamente. Algoritmii decid ce conținut este vizibil, influențând percepțiile și alegerile individuale.
În privința Strategiei de dezvoltare și implementare, tehno-feudalismul nu este un sistem planificat, ci un fenomen emergent, rezultat al evoluției tehnologice și a dinamicii economice.
Totuși, strategiile prin care marile companii tehnologice au contribuit la dezvoltarea acestui sistem includ:
a) Construirea infrastructurilor digitale monopoliste: Companiile investesc masiv în crearea unor platforme care devin indispensabile (ex. Google pentru căutări, Amazon pentru comerț electronic). Prin efectul de rețea, platformele devin mai valoroase pe măsură ce atrag mai mulți utilizatori, descurajând concurența.
b) Colectarea și monetizarea datelor: Companiile tehnologice colectează date masive despre utilizatori (comportamente, preferințe, interacțiuni) și le folosesc pentru a genera venituri din publicitate sau pentru a optimiza serviciile. Iată și unele exemple: algoritmii de recomandare ai YouTube sau reclamele personalizate ale Meta.
c) Crearea de ecosisteme închise: Platformele creează ecosisteme în care utilizatorii și afacerile sunt „captivi” (ex. App Store-ul Apple, unde dezvoltatorii trebuie să respecte regulile impuse de companie). Aceste ecosisteme limitează alternativele și sporesc dependența.
d) Lobby și influență politică: Giganții tehnologici investesc în lobby pentru a preveni reglementările care le-ar putea limita puterea (ex. legi antitrust). Parteneriatele cu guvernele sau influența asupra politicilor publice le permit să-și mențină poziția dominantă.
e) Inovarea continuă pentru a menține controlul: Investițiile în inteligență artificială, cloud computing și alte tehnologii emergente asigură menținerea avantajului competitiv. Putem exemplifica prin: dezvoltarea de asistenți AI (cum ar fi Alexa) sau servicii cloud (AWS, Google Cloud).
f) Externalizarea costurilor și responsabilităților: Companiile tehnologice transferă costurile către utilizatori sau societate (ex. impactul asupra vieții private, polarizarea socială cauzată de algoritmi). Ele evită responsabilitatea prin structuri legale complexe sau prin operarea în jurisdicții favorabile.
În continuare voi încerca să identific și câteva posibile Strategii de contracarare sau reglementare. Deși tehno-feudalismul nu este o politică implementată deliberat, criticii săi (inclusiv Varoufakis) propun soluții pentru a limita efectele sale negative:
Începem cu Reglementarea platformelor:
Aplicarea legilor antitrust pentru a sparge monopolurile digitale și reglementarea colectării și utilizării datelor personale (ex. GDPR în UE).
Poate fi și o democratizare a datelor: crearea unor sisteme în care utilizatorii dețin controlul asupra datelor lor și pot beneficia de valoarea generată de acestea. Propuneri precum „dividende de date” sau cooperative digitale.
În al treilea demers, putem vorbi și de promovarea concurenței: sprijinirea startup-urilor și a tehnologiilor open-source pentru a reduce dependența de giganții tehnologici. Dezvoltarea infrastructurilor digitale publice ca alternativă la platformele private.
Totodată, se poate asigura transparența algoritmilor: Obligarea companiilor să dezvăluie modul în care funcționează algoritmii și să permită audituri independente.
Și nu în ultimul rând, demersul de educare a publicului prin creșterea conștientizării asupra modului în care platformele digitale influențează comportamentele și deciziile.
Și o concluzie, tehno-feudalismul descrie o mutație a capitalismului, în care puterea economică și socială se concentrează în mâinile câtorva companii tehnologice, care extrag rente din controlul asupra datelor și infrastructurilor digitale. Caracterizat prin monopoluri, supraveghere și dependență, acest sistem ridică provocări majore pentru democrație, concurență și echitate economică.
Strategiile de dezvoltare ale tehno-feudalismului sunt bazate pe exploatarea efectului de rețea, colectarea datelor și influența politică, dar soluții precum reglementarea, democratizarea datelor și promovarea concurenței pot limita impactul său negativ.
Dr. Liviu Mihai Dănilă a urmat o carieră militară remarcabilă, începută cu Liceul Militar și încheiată în anul 2017, odată cu trecerea în rezervă, cu gradul de general de brigadă. Pe lângă experiența militară, printre altele, deține un doctorat în Științe Militare și un MBA în Management Strategic. De asemenea, deține gradul diplomatic de Ministru Consilier și a activat ca expert TAIEX al Comisiei Europene, contribuind la dezvoltarea Mecanismului Uniunii privind răspunsul politic integrat în situații de criză. În prezent, ocupă funcția de expert al Centrului de Excelență în domeniul securității cyber maritim, în cadrul Universității Maritime din Constanța (UMC), fiind și cadru didactic universitar asociat, atât la UMC, cât și la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Națională de Apărare “Carol I” și Institutul Diplomatic Român.
