USR a ieșit după două luni de guvernare cu un bilanț care, la prima vedere, pare un semn de transparență și responsabilitate. În realitate, este mai degrabă un exercițiu de imagine menit să marcheze prezența partidului în guvern și să transmită electoratului că „uite, suntem aici și lucrăm”. Problema e că între mesajul pe care îl livrează și substanța pe care o conține se cască un gol evident.
Moșteanu, la Apărare, vorbește despre achiziții de armament și modernizarea armatei, dar nu oferă nicio dovadă că lucrurile sunt în mișcare reală. Este exact tipul de comunicare în care politicienii români excelează, adică se dau semnale mari, geopolitice, dar concret, totul e blocat la nivel de intenție. Oana Țoiu, la Externe, continuă aceeași linie – vorbește despre diaspora, OCDE și deschidere către societatea civilă. E un discurs curat, coerent, dar steril, fără consecințe vizibile pentru cetățean. Dincolo de agende diplomatice și întâlniri protocolare, nu există nimic tangibil.
Diana Buzoianu face notă aparte, pentru că aduce ceva concret, și anume, reorganizarea Romsilva, dotarea Gărzii de Mediu cu drone și body-cam-uri, câteva fonduri pentru împăduriri. Dar și aici, dacă privești mai atent, acțiunile sunt defensive și reactive – peticiri, nu reforme structural. Problemele de fond rămân nerezolvate.
De ce insistă USR să-și facă bilanț la două luni, când orice guvern normal ar aștepta cel puțin șase luni pentru a arăta rezultate? Răspunsul e simplu: USR știe că trăiește mai mult din percepție decât din guvernare, nu are răbdare instituțională, nu are structuri solide în teritoriu. Ce are? Are Facebook, TikTok și electoratul urban care vrea să vadă acțiune imediată. Pentru acel public, chiar și o listă de intenții poate fi vândută ca reformă.
PSD a reacționat previzibil, prin vocile lui Fifor și Zamfir, și își conservă pozițiile prin negocieri și echilibru, iar USR vânează permanent conflictul și vizibilitatea.
Analitic vorbind, bilanțul USR e un semnal nu pentru cetățean, ci pentru PSD și PNL. E un mod de a marca teritoriul, de a arăta că nu se lasă absorbiți de mașinăria greoaie a guvernării tradiționale. Problema e că, în timp ce USR se hrănește cu PR și promisiuni, guvernarea reală cere tăcere, muncă de culise, compromisuri și răbdare.
Dacă lucrurile continuă așa, există două scenarii: fie USR își consolidează poziția de partid „anti-sistem din interior”, adică mereu cu vocea mai tare și cu imaginea mai curată decât partenerii de coaliție, fie se epuizează rapid, pentru că oamenii se vor prinde că după „drone” și „eliminarea risipei” nu urmează mare lucru.
Obiectiv vorbind, bilanțul USR e mai puțin despre guvernare și mai mult despre campanie electorală permanentă. Este politica făcută ca spectacol, nu ca administrație. Și dacă asta va fi regula jocului, atunci USR va rămâne într-o zonă paradoxală, suficient de vizibil ca să fie remarcat, dar niciodată suficient de solid ca să fie respectat.
Sarmiza Andronic este doctor în Științe Politice și cadru didactic al Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării, Universitatea de Vest din Timișoara. Din 2008 este trainer și consilier pe probeme de imagine și comunicare pentru partide politice, lideri politici – din România, Republica Moldova și Italia – directori de instituții publice, societăți comerciale și oameni de afaceri. Totodată este formator al Institutului Național de Administrație și Institutul Diplomatic Român. Din anul 2015 este prezentă în spatiul public la emisiuni și dezbateri televizate și speaker la conferințe naționale și internaționale. Este autoarea cărții Purtătorul de cuvânt în situații de criză politico-militară după Războiul Rece.
